Un tușier bulgar a oferit faza săptămânii. Georgi Tabakov are șansa de a cuceri în acest an trofeul neoficial pentru „Cel mai slab asistent de linie” din fotbalul mondial, după ce la un meci de juniori din weekend, dintre Cernomoreț și Cherno More, a reușit performanța de a ignora evenimentele din teren pentru a se concentra asupra unei convorbiri telefonice.
Tușierul părea deconectat complet și, timp de 30 de secunde, a „lipsit” complet de pe teren, după care și-a reluat treaba, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Este greu de crezut că Tabakov va fi sancționat, deoarece tatăl acestuia, Emil, este membru al Federației Bulgare de Fotbal și, implicit, unul dintre cei mai influenți oameni din fotbalul de la sud de Dunăre.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER